Tirgu Mures, Romania

Mărturie

Au trecut multe luni de atunci însă parcă s-a întâmplat doar ieri. O clipă a durat tot, iar viața mea s-a schimbat total. De ce a îngăduit Domnul toate acestea? Doar El își știe planul în totalitate.

Sunt Andreea Vinter, o fată de 20 de ani ce a ales pe Dumnezeu ca Domn al vieții sale. Pe data de 8 mai 2022 a avut loc un accident, unul care a avut un impact major pentru multe suflete. Eram împreună cu prietenul meu Natty Drăgoi, ne întorceam la Oradea de la o nuntă din Suceava. Pe drum, Dumnezeu a hotărât ca unul dintre noi să fie luat Acasă, iar celălalt să rămână în continuare pe Pământ pentru a-Și continua planul, pentru a-Și arăta dragostea și puterea față de noi oamenii.

A fost o noapte pe care nu o voi uita niciodată, o noapte în care Dumnezeu mi-a salvat viața de la moartea veșnică, o noapte în care am înțeles cât de mult înseamnă să îl ai pe Dumnezeu în viața ta și cât de puternică e rugăciunea.

În urma accidentului, osul călcâiului mi-a fost zdrobit în zeci de bucățele, o vertebră îmi era tasată, ficatul îmi era rupt, rinichiul îmi sângera, iar splina și fierea erau distruse total. Doctorii nu mi-au dat șanse la viață fiindcă am ajuns la spital cu 6 bătăi de inimă pe minut, însă El avea un plan cu mine, unul în care chiar și doctorii să Îi vadă puterea. M-am trezit din comă următoarea zi, inconștientă de ceea ce s-a întâmplat. Am avut parte de 5 operații grele într-o singură lună, dar de fiecare dată am văzut dragostea Lui pentru mine, o dragoste care nu s-a sfârșit și nu se va sfârși niciodată.

Poate crezi că dacă spui o rugăciune scurtă, la întâmplare, nu te aude nimeni și e spusă degeaba, însă nu e deloc așa. Dumnezeu te ascultă, iar dacă e după placul și planul Său, la timpul potrivit îți va da răspuns rugăciunii.

El are grijă de tine, te înțelege și te vrea pentru El.

Când m-am trezit din comă, mama mea mi-a spus că se roagă pentru mine multă lume. Nu mi-am putut imagina că acea „multă lume” însemna oameni din zeci de țări. Am fost total copleșită și uimită când am aflat acest lucru, când sute de oameni mi-au scris mesaje frumoase de încurajare. Am aflat că tinerii din Oradea se strângeau la seri de rugăciune speciale pentru mine și țineau post pentru vindecarea mea deplină. Nu cred că ar putea cineva să spună că Dumnezeu nu ascultă rugăciunea. Cred că dovada sunt eu și mulți alți oameni care au fost vindecați după multe rugăciuni îndreptate către Dumnezeu. „Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii” (1 Timotei 2:1), ne spune și nouă astăzi Duhul Sfânt.

Cât de puternică și importantă e rugăciunea? După intervenția de la picior au început durerile groaznice. Am avut o noapte îngrozitoare, asistentele mi-au dat toate calmantele posibile, însă durerea nu trecea. Cred că după 3 săptămâni pline de perfuzii, corpul meu începea să se obișnuiască cu acele calmante și nu mai răspundea efectului lor.

Nu mă puteam mișca, nu puteam nici măcar să răspund la telefonul care suna încontinuu și vibra de la mesaje. Îmi simțeam corpul blocat. Am văzut mesajul unei prietene care le spunea celorlalți să se roage pentru mine pentru că e îngrijorată, mama mea a scris și ea altor persoane să se roage pentru mine. După aproximativ 40 de minute durerea de la picior a dispărut. Nu știu cum, dar dintr-o dată am observat că nu mă mai deranja nimic și vreau să îți mărturisesc că din acea clipă nu am mai avut nevoie de calmante.

Cum au fost posibile toate acestea? Pentru că oamenii s-au adunat într-un glas și L-au rugat pe Dumnezeu să se atingă de mine iar El i-a ascultat. Lucrul acesta îl vrea Dumnezeu de la noi, să ne adunam toți și să ne rugăm, sa Îl lăudăm considerându-L pe El Domnul nostru și Vindecătorul nostru. „Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:20).

Poate te afli într-o astfel de situație, poate crezi că viața ta nu mai are viitor, te încurajez să te pui pe genunchi și să te rogi lui Dumnezeu. El are grijă de tine, te înțelege și te vrea pentru El. Vrea ca întreaga ta viață sa Îi fie predată Lui. Vrea să aibă grijă de tine, să Îi dai Lui îngrijorările tale. Cred din toată inima mea că Dumnezeu răspunde rugăciunilor. Este posibil totuși ca El sa nu răspundă când vrem noi, sau poate niciodată. De ce? El știe de ce. Poate acel lucru pe care noi îl credem bun, ne-ar fi făcut rău de fapt, sau poate planul Lui cu privire la viața noastră e total altul decât ceea ce ne dorim noi. De ce lasă Dumnezeu greul în viața noastră? Cred că un motiv ar fi faptul că El vrea să ne modeleze, să ne crească în credință și astfel noi să ne apropiem tot mai mult de El.

Au fost cumplite acele momente în care am aflat de moartea lui Natty, dar Dumnezeu a fost cu mine și mi-a dat pace în inimă, m-a întărit și m-a îmbrățișat în dragostea și bunătatea Lui. M-am lăsat purtată de brațele Lui și am ales sa nu le mai las niciodată.

În final, vreau sa te încurajez și pe tine să te prinzi de acele brațe și să nu le mai dai drumul. Te asigur că vei face cea mai bună alegere din viața ta.

Vinter Andreea, Oradea, Biserica „Lumina”