A birui? A fi mai puternic ca cineva, a învinge, a supune.
Suferință? Durere fizică sau morală… Da, poți suferi din cauza unei boli, a unui accident, dar poți suferi cumplit din cauza problemelor din căsnicie, din cauza drumului pe care l-au ales copiii pe care îi iubești atât de mult.
Boală? Cu ce am asocia boala, dragile mele? Suferință, durere, tratament, operație, medicamente, teamă, tristețe, disperare, diete, bani, dificil pentru familie, greu și dureros pentru partener, îndoială.
Singurătate? Într-o lume cu atâtea mijloace de comunicare, singurătatea a ajuns un flagel mondial. Locuiesc pe o stradă liniștită, proaspăt asfaltată și părinți tineri își plimbă copiii în cărucior. Mama merge cu ambele mâini pe telefonul mobil, și cu burta împinge din când în când căruciorul. Acum câteva zile, erau mama, tata și căruciorul. Mama cu mobilul și același gest, tata cu mobilul. Copiii se simt singuri, neînțeleși, de la vârste fragede. Școlarii se simt singuri. Adolescentele și tinerele trec prin perioade foarte grele de căutare a identității. Cât de singură te simți uneori! Te căsătorești! Și din păcate, nu puține sunt cazurile în care este o singurătate în doi! Cresc copiii, pleacă de acasă, ai peste șaizeci de ani, te întorci în pat din cinci mișcări, nu poți dormi noaptea de durere de oase… a sosit vârsta de aur cu plete de argint!!!
Ți-e dor de copii… Sunt adulți… dar pentru tine… copiii tăi vor fi cât trăiești… Un telefon! Mesaj: „Sunt la sală. E important? Te sun mai târziu.” Ce să spui? Nu e important. „E important? Am musafiri. Te sun mai târziu.” Fiecare dintre noi, a avut momente în viață când s-a simțit atât de singură! Noi am fost create de Dumnezeu să trăim în relații sociale. Așa este manualul nostru de instrucțiuni. Când relaționarea este deficitară, apar problemele, probleme de somn, modificări comportamentale, depresie, anxietate. Singurătatea, solitudinea are și un aspect pozitiv atunci când o aleg intenționat pentru o perioadă de post, de rugăciune, de consolidare spirituală, pentru un anumit scop!
În timp ce-şi continuau călătoria, Isus a intrat într-un sat oarecare. Acolo, Marta, L-a primit în casa ei. Maria, sora ei s-a aşezat la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui. Marta însă era copleşită de atât de multă slujire. Ea a venit şi a zis: „ Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Spune-i deci să mă ajute!” Domnul însă i-a răspuns: „Marta, Marta, tu te îngrijorezi şi te necăjeşti cu privire la multe lucruri, însă doar unul este necesar! Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua!”
Marta s-a simțit singură, cu toată răspunderea, singura care muncește. Singură! Singură cu atâta lucru! O fi făcut ea semne Mariei!! Dar Maria… nimic. Și vine la Domnul Isus! Doamne, nu-Ți pasă? Zii dar să-mi ajute!!! Marta, Marta!! Domnul Isus, cu dragoste îi spune ceva foarte important. Domnul S-a bucurat de ospitalitatea Martei, să nu înțelegem greșit. Dar în Cuvântul Lui găsim răspuns la problemele vieții.

Jeni Rosian
„Nu-Ți pasă?” Exprimată sau nu în cuvinte, este o întrebare în suferință, în încercare, în singurătate! Ucenicii Domnului Isus I-au pus aceeași întrebare. Marcu ne povestește despre acel moment în care Isus era cu ucenicii Săi într-o barcă pe Marea Galileii. O furtună s-a iscat brusc și barca părea că se scufundă. În mijlocul furtunii, Isus era acolo și dormea. Ucenicii L-au trezit, strigând: „Învățătorule, nu-Ți pasă că noi pierim?”. Doamne, nu-Ți pasă?
Adesea, în furtunile vieții, am putea fi tentate să strigăm către Domnul, precum Marta și ucenicii: „Nu-Ți pasă?”. Dar Marta și ucenicii nu știau încă despre Calvar. În momentele tale de disperare, privește-L pe Domnul Isus dându-și viața din dragoste pentru noi. Atunci nu putem striga: „Doamne, nu-Ți pasă?”. Petru a învățat mai târziu această lecție și a scris în prima sa epistolă: „Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” El are grijă de mine! El are grijă te tine! Îi pasă de mine! Îi pasă de tine! Îi pasă de fiecare dintre noi.
Iov era fără prihană și curat la suflet. El se temea de Dumnezeu și se abătea de la rău. Și nu oricine face mărturia asta despre el, ci Dumnezeu declară asta. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană și curat la suflet, care se teme de Dumnezeu și se abate de la rău.” Matematic, o enumerare de patru calități. Și Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui și tot ce este al lui? Dar ia întinde-Ți mâna și atinge-Te de tot ce are, și sunt convins că Te va blestema în față.” Domnul a zis Satanei: „Iată, îți dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.” și Iov a pierdut totul… avere… copii. Val după val. Veste rea după veste rea. Iov aruncându-se la pământ, s-a închinat și a zis: „Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat și Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Domnului!” În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc și n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu.
Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană și curat la suflet. El se teme de Dumnezeu și se abate de la rău. El se ține tare în neprihănirea lui.” Matematic, o enumerare de cinci calități. A cincea? În suferință, Iov rămâne tare în neprihănire! Credința lui Iov rămâne puternică în suferință. Și Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viața lui. Dar ia întinde-Ți mâna și atinge-Te de oasele și de carnea lui, și sunt convins că Te va blestema în față.” Domnul a zis Satanei: „Iată, ți-l dau pe mână: numai cruță-i viața.” Și Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu suferință cumplită. Nevastă-sa i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu și mori!” Dar Iov i-a răspuns: „Vorbești ca o femeie nebună. Ce, primim de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul?” În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.
Dragele mele, soția lui Iov a pierdut și ea totul. Ca mamă și-a pierdut copiii, ca persoană și-a pierdut averea, ca soție a trecut prin suferința extraordinară de a fi alături lui Iov în toată situația asta. Să urmărim cu atenție convorbirea din cer, dintre Dumnezeu și Satana. Satana îi transmite femeii gândul lui. Ceea ce la Dumnezeu era o calitate, o virtute – în suferință Iov se tine tare în neprihănirea lui – pentru ea era o dovadă de slăbiciune. Și în încercare, ea îi dă lui Iov sfatul lui Satan. „Sigur te va blestema în față!” spusese Satana lui Dumnezeu. În diferite momente de viață, în diferite locuri am auzit multe blesteme la adresa lui Dumnezeu!! Nu fă jocul Satanei!
Satana este un adversar „un leu care răcnește și umblă căutând pe cine să devoreze”. Scopul său final este ca slujitorii lui Dumnezeu să-L blesteme pe Dumnezeu. Dar Satana are limite. Satana este o ființă spirituală ale cărei limite apar clar în istoria lui Iov. Satana poate face doar ce îngăduie Dumnezeu. Dragele mele, în clipe grele, să nu facem jocul Satanei.
Realitatea, ordinea lucrurilor pe pământul acesta include suferința, boala, moartea! Dar, fiecare la rândul nostru vom păși într-o altă realitate! Și acolo „El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi; nu va mai fi nici jale, nici strigăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi s-au dus, pentru că ordinea veche a lucrurilor a trecut.”
„Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7). El are grijă de mine! El are grijă te tine! Îi pasă de mine! Îi pasă de tine! Îi pasă de fiecare dintre noi. Cum pot fi mai puternică decât boala, suferința? Printr-o relație personală cu Dumnezeu. Dacă nu ai avut încă un moment în viață în care să spui: „Doamne, îmi dau seama de păcatul meu, Te rog, iartă-mă!” nu amâna. Pentru multe lucruri te frămânți tu, dar mântuirea sufletului tău este cel mai important lucru. Cum pot ieși biruitoare în boală, suferință: printr-o relație personală cu Dumnezeu prin credință, prin Cuvântul Lui, prin rugăciune, prin relații cu alte persoane temătoare de Dumnezeu.