Există momente în viață în care nu mai cauți explicații. Cauți putere.
Puterea de a te ridica, de a respira, și de a merge mai departe atunci când nu mai înțelegi nimic.
Am învățat că puterea adevărată nu vine din siguranțe omenești, ci din Dumnezeu.
Nu L-am cunoscut în zilele ușoare, ci în cele în care nu mai aveam nimic de oferit, doar o inimă obosită și nevoia de a fi ținută.
Am trecut prin foarte multe.
Nu spun asta ca pe o frază generală, ci ca pe un adevăr care încă mă doare în anumite zile.
Copilul pe care îl avem astăzi în brațe este a patra mea sarcină.
Primele trei au fost pierdute. Trei începuturi de viață care s-au oprit înainte să apuc să le spun „bun-venit”. Trei dureri pe care nu știu dacă le voi putea explica vreodată pe deplin, pentru că pierderea unui copil, chiar și atunci când nu l-ai ținut încă în brațe lasă un gol care nu se vede, dar care schimbă totul.
Mi-am dorit copii. Mi i-am dorit dintr-o dorință curată. Pentru mine, copiii sunt cele mai mari binecuvântări și una dintre cele mai pure forme de iubire din lumea aceasta. Tocmai de aceea, fiecare pierdere m-a zdruncinat mai tare decât aș fi crezut vreodată că pot duce.
Diana Pup
Când am rămas însărcinată a patra oară, cu copilul nostru Noah, lucrurile nu au început diferit, din contră, la primul control, sarcina era foarte mică. Nu erau semne încurajatoare, nici șanse mari. Și, de acolo, totul a continuat ca un lanț de vești grele. Au urmat diagnostice, controale, drumuri, așteptări, zile trăite cu gândul că „din moment în moment se poate întâmpla ceva rău”. Medicii nu ne dădeau motive să sperăm. Ba chiar, conform a tot ce se vedea, copilul nostru n-ar fi trebuit să fie în viață.
Și totuși…în toată frica asta, a existat ceva care m-a ținut în picioare.
Nu pot spune că n-am plâns; am plâns mult!
Nu pot spune că n-am căzut în deznădejde; am căzut de multe ori! Dar pot spune cu toată sinceritatea că, în fiecare prăbușire, am simțit că Dumnezeu e cu mine.
Nu mi-a luat durerea, nu mi-a promis un drum ușor, dar mi-a dat putere.
În gândul meu era mereu același lucru: Dumnezeu știe ce face! Și mai era ceva care mă liniștea de fiecare dată: convingerea că într-o zi, prin tot ce trăiesc acum, voi putea încuraja pe altcineva.
Au fost momente în care, deși poate ar fi fost firesc să mă închid și să plâng, am ales să merg să cânt și să îi încurajez pe alții. Nu din putere proprie, ci din puterea pe care Dumnezeu mi-o dădea atunci când eu nu mai aveam.
Au fost multe momente în care frica devenea constantă. Momente în care nu mai aveam explicații. Nici de la mine, nici de la medici.
De multe ori simțeam cum îmi pierd mințile. Și, chiar și atunci, Dumnezeu m-a ținut în picioare cu o putere care nu venea din mine. Era o putere pe care nu o pot numi, doar o pot recunoaște.
De fiecare dată când sufeream, îmi spuneam: poate trec prin asta pentru ca, mai târziu, cineva să nu mai treacă singur. Poate povestea mea va fi motivul pentru care un om Îl va alege pe Dumnezeu. Poate prin lacrimile mele, cineva își va regăsi speranța. Și gândul acesta nu mă întrista.
Din contră, mă umplea de o bucurie care mă făcea să plâng de recunoștință.
M-am rugat mult! Simplu, sincer și de multe ori, fără cuvinte.
Și am spus așa: „Doamne, fă ca tot ce se vede la ecografie, tot ce spun medicii, să nu fie ultimul cuvânt. Arată-Ți puterea. Fă copilul acesta atât de frumos, încât lumea să se minuneze”.
Noah a trecut prin multe. Poate o viață de om să ai și nu treci prin atâtea.
A avut trei operații, a avut luni întregi de terapie intensivă înconjurat de zeci de aparate, de griji și tăceri apăsătoare.
Și totuși… astăzi, te uiți la el și nu vezi un copil „condamnat”. Vezi un copil care trăiește! Vezi o minune vie!
Da, unele diagnostice au fost reale. Da, nu totul a fost „anulat”. Dar Dumnezeu a intrat în fiecare lucru și l-a transformat pas cu pas, zi după zi, minune după minune.
Astăzi, Noah este dovada că Dumnezeu nu lucrează întotdeauna cum ne-am aștepta, dar lucrează întotdeauna cu sens.
Scriu toate acestea pentru că știu cât de mult contează să fii încurajat. Cu toții trecem prin lupte. Unele vizibile, altele tăcute.
Și poate că nu putem schimba situațiile prin care trecem, dar putem schimba felul în care le traversăm.
Dumnezeu nu este o scurtătură prin durere.
Dumnezeu este sursa de putere care te ține când nu mai ai nimic de oferit.
Dacă citești rândurile acestea și ești obosit, speriat sau descurajat, vreau să știi un lucru: nu ești singur. Chiar dacă nu înțelegi acum de ce treci prin ce treci, puterea pe care o primești astăzi poate deveni mâine salvarea altcuiva.
Eu cred asta cu toată inima mea!
Pentru că eu trăiesc dovada.
Cu prietenie,
Diana Pup
