În decembrie 2020 eram mămică proaspătă, fericită că în casa noastră se afla un copil, chiar dacă, pe tot parcursul anului, medicii ne-au spus că fiul nostru nu va supraviețui după naștere. Băiețelul nostru, William, s-a născut pe 06 octombrie 2020, prin Harul Domnului. William are o condiție numită Osteogenesis Imperfecta sau Boala Oaselor de Sticlă; e un diagnostic complex și complicat, iar noi eram doi părinți tineri care bâjbâiam într-un teren necunoscut, mergând prin credință și agățându-ne de Dumnezeu, care știe totul mai bine decât noi.
În mijlocul a tot ceea ce trăiam, inima mea era pregătită de sărbătoare; casa era aranjată încă din noiembrie, iar colindele răsunau din plin. Pentru noi, sărbătoarea începe pe 20, de ziua mea, și continuă până în ianuarie. Am crescut bucurându-mă de Crăciun, iar anul acesta urma să fie la fel: casa plină, voie bună, mâncare bună, vizite, cadouri, bucuria unei noi vieți în casa noastră, veselie și sărbătoare. Așa plănuiam eu…
Pe 21 decembrie 2020 am fost duși de urgență la spital. William avea o infecție pulmonară gravă, febră foarte mare, nu mai reacționa și avea nevoie de oxigen. Eram panicați, plini de frică, în șoc; ne simțeam neputincioși, îndurerați și triști. Ne doream ca vindecarea să se întâmple peste noapte și să fim alături de toți cei dragi de Crăciun, să sărbătorim împreună și să împărtășim cu ei încă o minune.
Am învățat însă că vindecarea cere timp. Primul nostru Crăciun a fost petrecut în spital. Am avut harul de a fi toți trei împreună și am simțit puțin din bucuria Crăciunului așa cum îl știam noi, prin mâncarea și cadourile aduse de familie și prieteni. Am simțit un alt fel de Crăciun, unul în care durerea se împletește cu bucuria nașterii Domnului, cu speranța salvării și a vindecării complete. Realitatea s-a împletit cu cerul, iar Prințul Păcii și-a făcut simțită prezența într-un salon mic de spital.
Dumnezeu a fost cu noi, ne-a dat puterea și sprijinul să trecem prin încercare; am simțit cum El e cu noi, așa cum promite: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41:10)
Dorina Tamas
El este un Dumnezeu care Își ține promisiunile.
În acest timp dificil, printre tuburi, fire, medici și asistente, am plâns, ne-am bucurat de micile gângureli și progrese, am colindat împreună, i-am povestit fiului nostru despre nașterea Domnului Isus și adevărata însemnătate a acesteia.
Dacă Prințul Cerului, Fiul lui Dumnezeu, nu a avut nevoie de perfecțiune, palate și lux, cine sunt eu să mă lupt pentru ele?
Acum, Crăciunul pentru noi e simplu. Inimile noastre se îndreaptă spre Iesle, spre ceea ce reprezintă ea: nu doar sărbătorirea nașterii unui copil venit acum 2000 de ani, ci a împlinirii unei promisiuni făcute de Dumnezeu încă de la cădere; salvarea inimilor și a sufletelor noastre, o poartă deschisă spre Dumnezeu. Doar prin Isus avem acces la cer, la salvare, la Dumnezeul suveran și drept, care face toate lucrurile bune și desăvârșite, cu un plan mai măreț decât ne putem imagina noi.
Sunt sigură că multe dintre noi am trecut pe aici, într-un fel sau altul: un Crăciun în care suferința a furat bucuria, în care problemele, grijile și încercarea păreau să ne doboare, să ne înece. Gândul meu merge la imaginea cu Petru pe ape: cât timp a privit la Isus, nu s-a scufundat; în momentul în care ochii lui au privit la valuri, a început să se îndoiască de miracolul pe care îl trăia și s-a afundat. A merge pe ape nu e ceva posibil omenește; a merge pe ape în mijlocul unei furtuni este și mai greu de înțeles – și totuși Petru a umblat pe ape, împreună cu Isus (Matei 14:29–31).
Atât timp cât ochii noștri sunt la Isus, El face asta posibil. El face problemele noastre mai ușor de dus, suferința suportabilă, iar necunoscutul nu ne mai tulbură când ne încredem în El.
Am învățat asta în Crăciunul acela în spital: cu ochii la Iesle, greul a fost mai ușor de dus; în mijlocul suferinței, cântece de laudă se auzeau din salonul nostru. Viața cu Dumnezeu e așa de frumoasă; ascultarea și încrederea în El sunt alegeri pe care le facem zilnic, un ritual care se sedimentează doar atunci când e pus în practică în mod constant.
În inima mea, ca piatră de aducere-aminte, rămâne acest adevăr: „Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, voi istorisi toate minunile Lui.” (Psalmul 9:1)
Împărtășesc cu tine, dragă cititorule, experiența mea cu Dumnezeu, bucuria trăită în încercare, ca o mărturie și o încurajare să nu te lași doborât de valuri. Ele lovesc și doresc să zdrobească încrederea, bucuria și pacea noastră; asta nu se va schimba. Ceea ce putem controla este privirea noastră: o îndrept spre valuri, spre suferință, spre neajunsuri… sau o țintesc spre Iesle, spre Cruce, spre Miel, spre Isus?
Crăciunul acesta te invit să sărbătorim cu inima plină de bucurie și recunoștință, înconjurați de familie, cu casa plină de cântec și cu ochii îndreptați spre Iesle.
