Decembrie 2025.
Ne aflăm la final de an, un moment mai puțin oportun pentru a ne analiza viața interioară. Suntem ocupate cu pregătirile de Crăciun, curățenie, mâncare și în tot haosul vieților noastre uităm să ne oprim adeseori pentru a verifica cum e sufletul nostru.
Lucrez zilnic cu fete și femei la Her Therapy Center de aproximativ 5 ani și slujesc în domeniul consilierii creștine în diferite contexte. Vorbind des cu multe femei, am observat adeseori un tipar care se repetă, o luptă constantă în viața multora cu un lucru de care vorbim poate prea puțin, mentalitatea de victimă.
Ce este totuși mentalitatea de victimă?
În psihologie există un termen specific care cuprinde și acest tipar de gândire și se numește Sindromul lui Calimero. Calimero este un personaj din desenele animate, un pui de găină negru care are o coajă de ou pe cap și care are o replică celebră „Nu e corect! E o nedreptate!”. Acest pui se plânge constant de orice context din jurul lui și consideră că tot ce i se întâmplă e o nedreptate și că nu e corect ca el să sufere. Practic, termenul „Calimero” subliniază atitudinea unui copil veșnic neîndreptățit, care așteaptă ca cineva să îi facă dreptate în locul lui, în timp ce el stă cu coaja de ou pe cap și se plânge tot timpul.
Flavia Pălăcean
Mentalitatea de victimă este prezentă în viața oamenilor care nu găsesc nimic bun în viața lor, tot timpul circumstanțele externe sunt vinovate, nu își asumă propria viața și propriile decizii. Este o stare de spirit de neajutorare, ca și cum toată lumea ar fi împotriva ta. De câte ori nu ne-am găsit în situații în care toți ceilalți din jurul nostru erau de vină pentru emoțiile noastre, contextul vieții sau planul lui Dumnezeu pentru noi pare incorect și greșit, ne plângem adesea că soțul, prietenii, familia, copiii sau soacra sunt de vină pentru felul cum noi ne simțim și în loc să mergem la rădăcina problemei ne afundăm tot mai tare într-o groapă a victimizării. Poate vei spune că nu te confrunți cu aceasta, ești mereu recunoscătoare și toate lucrurile sunt bune în viața ta. Te invit să îți analizezi fiecare colțișor al inimii și să descoperi locurile unde s-a strecurat sentimentul de victimizare poate în mod atât de subtil încât la suprafață nici nu se vede. Cred că noi, femeile, avem tendința înnăscută de a cădea în această capcană la un moment dat în viață. Ne simțim bine la început, credem că avem parte de o „validare” a emoțiilor noastre, ne bucurăm de mila altora și totuși, mentalitatea de victimă se strecoară și roade toată viața noastră și a celor din jurul nostru.
Este oare Dumnezeu de vină pentru ceea ce ni se întâmplă? De ce trebuie tocmai noi să trecem pe aici? De ce alții o duc mai ușor și nu suferă atât? De ce ne rugăm și totuși Dumnezeu alege altă cale pentru viața noastră și totul pare atât de nedrept? Nu era mai simplu să ducem o viață de creștin simplă?
Cred că fiecare din noi ne-am pus cel puțin o dată aceste întrebări.
Mereu când mă găsesc alunecând pe acest tobogan mă gândesc la cea mai mare victimă a istoriei noastre. Bineînțeles, deja știi la cine mă refer. Cel care a fost perfect. Fără nicio greșeală, nicio invidie, nicio comparație, nicio minciună… dar care a fost tratat ca ultimul criminal. Al meu blând Păstor Isus.
Aș vrea să ne uităm puțin la viața Lui și cum putem învăța să combatem aceste pericole de la Cel care nu avea nicio vină, întreaga vină era a tuturor celor din jurul Său și totuși nu s-a plâns niciodată de ceea ce Tatăl îngăduia să I se întâmple.
„Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.” (Isaia 53:3-5,7,10).
El, Isus, Cel care a luat asupra Sa toate păcatele întregii omeniri și a murit pentru ele în locul nostru; nu S-a plâns niciodată de planul Tatălui. El, singurul care merita să primească cu adevărat dreptatea, nu S-a identificat ca fiind o victimă a circumstanțelor, a fost cu adevărat salvarea noastră pentru ca noi să putem trăi îndreptățiți și liberi de povara păcatului prin jertfa Sa.
Ce exemplu puternic este Isus pentru noi. Nu a cârtit niciodată, ci cu credincioșie și ascultare deplină a fost gata să îndure o suferință de nedescris pentru ca oricine crede în El să primească speranța vieții veșnice.
Te invit ca de aceste sărbători, în loc să te rostogolești pe spirala mentalității de victimă, crezând că nimic nu e corect și de ce tocmai tu trebuie să înduri atât de mult; te chem să îți aduci aminte că orice suferință merită de dragul Celui care a suferit pentru tine. Să învățăm împreună, prin durere, cum să fim mai asemenea cu Isus. Durerea nu e niciodată în zadar, e modul lui Dumnezeu de a ne crește, de a ne modela caracterul și de a fi un sprijin pentru cei din jurul nostru. Orice pâine, înainte să fie împărțită, trebuie mai întâi să fie frântă.
Așa că putem spune cu speranță și încredere, precum a spus Isus odată: „Totuși facă-se nu voia Mea, ci a Ta.”
