- Privirea înapoi și întrebarea de la final de an
Se apropie finalul de an și, cu un fel de tristețe, dar și cu uimire, realizăm că a trecut prea repede.
Da, viața noastră trece prea repede. Suntem implicați în multe activități și integrați social – și asta nu e rău –, dar acest stil de viață al secolului nostru face ca anii să zboare.
Pentru mine, finalul și începutul de an se aseamănă cu o escală într-un aeroport în care se încheie o etapă de zbor și ne pregătim pentru o nouă etapă.
Oare câte astfel de „escale” mai avem?
Biblia ne încurajează să nu lăsăm anii să treacă doar „așa”: „Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă.” (Psalmul 90:12) „Zilele mele sunt în mâna Ta.” (Psalmul 31:15)
Ne facem evaluări și suntem mulțumitori pentru obiective îndeplinite, dar suntem și îngrijorați pentru ceea ce urmează. Sunt și probleme pe care nu le-am rezolvat, întrebări fără răspuns și situații care ne țin în suspans.
Oare va fi sau nu va fi bine? Ce se va întâmpla cu…?
Și putem enumera aici o lungă listă de cuvinte-cheie: sănătatea mea, familia mea, veniturile mele, examenele, pacea țării și a lumii, situația economică, copiii mei, finanțele și datoriile mele, prietenii mei…
Rodica și Matei Baciu
- Nu suntem primii care ne întrebăm „Ce se va întâmpla?”
Ne amintim de situații riscante trecute „ca prin urechile acului”, cu sufletul la gură, cu inima strânsă, cu ochii în lacrimi, decizii pe care a trebuit să le luăm sau le-au luat alții pentru noi.
Când analizăm aceste situații, ni se pare că noi trăim cea mai complicată perioadă a istoriei, că situația cu care ne confruntăm noi este cea mai dificilă și că ispitele noastre sunt mai puternice decât ale înaintașilor noștri.
Cu toate astea, istoria ne contrazice, aducând atâtea exemple de oameni greu încercați și popoare trecute prin războaie, foamete, pandemii, dar și multe crize personale. Iar înțeleptul scrie astfel: „Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1)
Viața pe Terra n-a fost întotdeauna ușoară, dar, cu toate acestea, viața a fost și rămâne frumoasă și merită trăită demn.
Întrebarea „Ce se va întâmpla?” răsună în mințile noastre cu privire la anul următor și cu privire la multe lucruri.
- Primul Crăciun: contextul nu a fost „perfect”
Suntem în sezonul festiv, Adventul ne amintește cum s-a trăit acum peste 2000 de ani în Nazaret și în Betleemul Iudeii, unde S-a născut Mântuitorul.
Noi, azi, sărbătorim cu lumini, mâncare bună și haine frumoase, dar n-a fost mereu așa.
Să ne amintim cum a fost vestită nașterea lui Isus Mariei, o fată tânără care aștepta să se căsătorească în curând, fiind logodită cu iubitul ei, Iosif. Ea a fost „foarte tulburată de cuvintele acestea și se gândea ce putea să însemne urarea aceasta.” (Luca 1:29)
Această tânără era pusă în fața unei situații excepționale: i se arată un înger care o anunță că va fi însărcinată de la Duhul Sfânt, în mod supranatural; o situație care, pentru Maria, nu numai că este incomodă fizic, dar atrage și riscul de a fi părăsită de logodnicul ei și pedepsită cu moartea.
Evanghelia după Luca îl are ca destinatar pe Teofil și, bineînțeles, pe noi, fiecare, cu scopul de „a cunoaște astfel temeinicia învățăturilor pe care le-ai primit prin viu grai.” (Luca 1:4)
O descoperim pe Maria punând aceeași întrebare pe care o avem și noi, într-o formă sau alta:
„Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu știu…?” (Luca 1:34)
Ea era într-o situație imposibilă: pe de o parte dorea să se întâmple cu ea planul lui Dumnezeu, dar nu avea nicio posibilitate.
- Nu avea soț.
- Nu avea pe cine să se bazeze.
- Risca pedeapsa cu moartea.
- Își risca imaginea.
- Compromitea relația ei cu Iosif și viitorul unei căsnicii.
- Nu avea experiența necesară.
- Situațiile noastre imposibile
Adesea suntem în situații asemănătoare: soții nu ne înțeleg, nu ne susțin în acțiunile noastre care sunt după voia Domnului.
Nu văd lucrurile ca și noi.
De exemplu, unele femei căsătorite au fost îndemnate de soții lor să facă avort.
Altora li s-a interzis să mai frecventeze biserica sau să nu se mai implice în slujire, când, în mod normal și după voia Domnului, ar fi fost frumos să lucreze amândoi în armonie.
În astfel de contexte, îngrijorarea noastră explodează, dar Cuvântul ne cheamă să schimbăm reacția: „Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:6–7) „Aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi.” (1 Petru 5:7)
Dar sfârșitul nu e aici.
- Răspunsul lui Dumnezeu la întrebarea Mariei
„Cum se va face lucrul acesta?”
În ciuda faptului că Iosif, logodnicul Mariei, era în imposibilitatea de a înțelege situația ei, de a susține planul lui Dumnezeu, acest plan divin se pune în aplicare. Pentru ca planul divin cu privire la ea să fie dus la îndeplinire, atitudinea de ascultare a Mariei a fost foarte importantă. Ea spune: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” (Luca 1:38)
5.1. Puterea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt și Cuvânt
„Îngerul i-a răspuns: «Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naște din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.»” (Luca 1:35)
„Norodul însă aștepta pe Zaharia și se mira de zăbovirea lui în Templu.” (Luca 1:21)
„Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.” (Luca 1:37)
„Eu veghez asupra Cuvântului Meu ca să-l împlinesc.” (Ieremia 1:12)
Puterea Duhului Sfânt și puterea Cuvântului lui Dumnezeu rămân și azi răspunsul lui Dumnezeu la imposibilul nostru.
5.2. Puterea exemplelor – Elisabeta
Îngerul nu îi dă doar o informație teologică Mariei, ci îi arată și un exemplu concret:
„Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea un fiu la bătrânețea ei; și ea, care era numită stearpă, este acum în a șasea lună.” (Luca 1:36)
Dumnezeu ne întărește credința și prin oameni care au trăit deja minuni.
5.3. Puterea anturajului – cine te înconjoară?
Maria este trimisă la Elisabeta ca să primească sprijin, mentorare și îngrijire.
Cine era familia lui Zaharia și a Elisabetei? Ce fel de oameni alege Dumnezeu ca să ne fie sprijin?
„Era un preot numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron și se chema Elisabeta. Amândoi erau neprihăniți înaintea lui Dumnezeu și păzeau fără pată toate poruncile și toate rânduielile Domnului.” (Luca 1:5-6)
„Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni. Apoi s-a întors acasă.” (Luca 1:56)
Modelul primilor creștini rămâne valabil și pentru noi: „Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni.” (Faptele Apostolilor 2:42)
Noi trebuie să facem la fel, însă există adesea greșeli de genul:
- nu cunoaștem norma biblică cu privire la un anumit lucru;
- nu ne consultăm cu persoanele potrivite; adesea persoane care nu citesc Biblia (colege, vecine, rude) ne sunt consilieri apropiați, dar aceștia nu pot avea sfaturi bune;
- nici chiar persoane care sunt creștini practicanți nu sunt consilieri potriviți dacă nu au experiență în acel domeniu (ex.: persoane fără copii care dau lecții altora de creștere a copiilor sau persoane care nu sunt căsătorite dau sfaturi pentru relațiile dintre soți). „Cine umblă cu înțelepții se face înțelept, dar cui îi place să se însoțească cu nebunii o duce rău.” (Proverbe 13:20)
Există o inflație de influenceri, consilieri, coach – dar sunt aceștia „Elisabeta” la care îngerul ne trimite? Mulți țin cursuri de afaceri, dar ei nu au plătit niciun salariu niciodată și nici nu au afacerea lor.
Persoane cu competențe în a ne sprijini nu sunt multe și trebuie să ne fie recomandate de către Dumnezeu. Când Maria intră în casa Elisabetei și a lui Zaharia, are loc o mișcare a Duhului Sfânt: pruncul Elisabetei saltă – și apar cuvintele profetice rostite de ea, ca și cum ar fi știut totul.
Oare această legătură a Duhului este prezentă ca o confirmare că suntem în legătură cu persoana potrivită, care cunoaște planul lui Dumnezeu și pe care El vrea să o folosească în dreptul nostru?
Sunt mentorii noștri plini de Duhul Sfânt și păzesc ei toate rânduielile (normele) stabilite de Cuvântul lui Dumnezeu?
Există o categorie de oameni de care Biblia ne spune să ne depărtăm. Oare chiar respectăm distanța stabilită de Domnul în această privință?
Oamenii aceștia au putere, sunt la modă, sunt vocali, dar oare chiar trebuie să ascultăm de ei?
- Întrebările tale și răspunsul lui Dumnezeu
Nu știu care este problema ta și la ce lucru te gândești când îți pui mereu întrebarea: „Oare cum se va face lucrul acesta…?” Nu știu care sunt întrebările tale fără răspuns. Nu știu la ce situație dificilă te gândești, în care te blochezi neștiind „cum se va face?”.
Nu am cum să răspund acestei întrebări în mod concret, însă, învățând din experiența Mariei, pun înaintea ta câteva întrebări care te pot ajuta să îți găsești tu singură răspunsul potrivit:
- Cunoști voia și planul lui Dumnezeu?
- Cunoști oameni care au trecut sau trec prin împrejurări asemănătoare?
- Cine este „Elisabeta” ta? Pe cine ar trebui să alegi pentru sprijin și mentorare?
- Cine sunt oamenii pe care nu trebuie să te bazezi și de care trebuie să ții distanță?
„De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.” (Romani 8:28)
Prin articolele pe care le vei citi în acest număr, nădăjduiesc să înțelegi mai bine că se poate trece prin încercări grele și se pot rezolva lucruri imposibile prin puterea Duhului Sfânt. Sper că vei înțelege și vei experimenta că Dumnezeu lucrează și în zilele noastre cu aceeași putere.
Aș vrea să reții că, și atunci când noi nu vedem o cale de rezolvare, Dumnezeu vede posibila rezolvare a acelui lucru imposibil.
- Urare de început de an 2026
„Dumnezeul nădejdii să te umple de toată bucuria și pacea pe care o dă credința, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fii tare în nădejde!” (cf. Romani 15:13)
Îți doresc Sărbători pline de Lumină, Pace și Bucurie, iar aceste trei lucruri să se găsească întâi în inimile noastre și, de acolo, să intre în familia, casa și în orice loc în care ne aflăm.
