Tirgu Mures, Romania

Ai grijă de sufletul tău! (Nr.53)

Nu-l lăsa să fie pătruns de orice pare sclipitor.

Nu-l lăsa să fie răpus de orice gând sau stare a inimii.

Nu-l lăsa la îndemâna oricui.

Ai grijă și de sufletele altora. 

Să încurajezi pe cineva, să spui o vorbă bună cuiva, să rupi câteva minute din timpul tău pentru a scrie un mesaj frumos unei persoane care are nevoie, care este căzută, care nu are pe nimeni, care nu vede lumina de mult timp, care nu știe încotro să meargă.

Să fii tu, acel care dă startul la bunătate într-o lume atât de rea și plină de sine.

Să îmbrățișezi un suflet rănit, să te pui jos, lângă cel care plânge.

Să întinzi o mână plină de pace și de iubire.

Să oferi ceva unei inimi singure, unei inimi care nu a mai simțit dragostea celor din jur, decât descurajare și multă ură.

Făcând așa, vei face o mare diferență în viața cuiva.

Nu răzbunarea e cheia spre eliberarea sufletului tău, ci iertarea.

Să îi ierți atunci când nici măcar nu ai motive să o faci, să îi ierți chiar și atunci când primești ură, Să îi ierți chiar și atunci când ești dat la o parte.

Să îi ierți pentru că nu au știut ce înseamnă să fii un om cu inimă bună și plină de dragoste.

Madiana Stoia (Lopova)

Să te rogi pentru aceia care te-au dezamăgit și tot ce au avut să îți spună a fost că nu ești bună de nimic.

Doar rugându-te pentru ei, sufletul tău va fi eliberat și plin de pace. Oferă ceea ce și Dumnezeu îți oferă.

Nu lăsa să treacă timpul.

Iartă!