Tirgu Mures, Romania

Câtă vreme se zice astăzi…

“Dar fii încredințată că Dumnezeu îți va dărui în fiecare zi ceea ce ai nevoie”

Părinții mă vor cicăli întotdeauna. Am să rămân necăsătorită întotdeauna. Soțul meu mă va frustra întotdeauna. Copilul ăsta o să plângă întotdeauna. Boala asta mă va chinui pentru totdeauna. Păcatele astea negre mă vor umbri mereu… Ai avut și tu vreunul dintre gândurile astea?

Când ești așa de copleșită de ceea ce este în interiorul și exteriorul tău, încât nu mai poți spera că se va termina vreodată… Ai impresia că momentul acela nu se mai sfârșește și nu știi dacă sau cum ai să scapi.

Când poverile îți apasă atât de tare capul în pământ și parcă nici nu mai ai energie să-ți ridici privirile spre El… Eu am fost pe acolo. De fapt, de prea multe ori. Ajungem așa pentru că lăsăm problemele să se adune. Lăsăm îngrijorările să crească, lăsăm bolile să se dezvolte, lăsăm relațiile să se înstrăineze. Lăsăm zilele să treacă, sperând că timpul va rezolva totul. Dar timpul nu reușește să facă asta. Timpul nu va ridica poverile noastre, timpul nu va vindeca inimile noastre, timpul nu ne va apropia de cei dragi. Însă Domnul ne-a dat un model atât de simplu. „Câtă vreme se zice: «Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii.» (Evrei 3:15). O inima împietrită nu mai are speranță, nu mai simte viața adevărată, bucuria adevărată, pacea adevărată. O inimă împietrită are rezistență la tot ce este dătător de viață, însă este un singur lucru care poate să o înmoaie: dragostea Lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre (Romani 5:5), doar că Dumnezeu ne-a ales pe noi să ne păzim inima, să ne asigurăm că inima noastră nu se va împietri. El este suveran peste tot universul, însă noi suntem responsabili să ne conducem inima înspre viață. Dacă nu ne îngrijim inimile în fiecare zi, frământările se vor depune peste inimile noastre pic cu pic, până când vor fi deja împietrite. În fiecare zi, trebuie să trăim în mod conștient de realitatea inimilor noastre și să ne îngrijim de sufletul nostru, hrănindu-l cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dragostea Lui Dumnezeu, turnată în inimile noastre, va aduce pacea Lui care ne va păzi inimile și gândurile în Cristos Isus (Filipeni 4:7). Și asta trebuie să facem, câtă vreme se zice astăzi. Știu ca poate părea ceva imposibil și nu ai încredere în tine că vei putea să faci asta toată viața. Poate ți-e teama de responsabilitatea de a-ți veghea inima. Te îngrijorezi că poate vei avea un moment în care vei ceda păcatului, vei obosi pe cale și te vei îndepărta. Dar Domnul Isus ne-a dat rețeta perfectă pentru succes.

Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și vi se vor da și toate acestea. Nu vă îngrijorați deci de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Îi este de ajuns zilei necazul ei.” (Matei 6:33-34)

Draga mea, indiferent cu ce te confrunți astăzi, vreau să te motivez să-ți schimbi perspectiva. Nu te mai consuma pentru ce s-ar putea întâmpla în viitor. Cum vei trece de școală, de examene, cum vei crește copiii, cum vei rezista în căsnicie, cum vei face față carierei, cum vei merge pe calea credinței. Ia zilele pe rând. Spunea cineva că Dumnezeu nu ne-a creat să cărăm poveri mai mari decât o zi. Asta nu înseamnă că nu planifici înțelept, că nu investești înțelept, dar după ce faci asta, ia zilele pe rând. Gândește-te că ai de trăit câte o zi pe rând. Ai în față 3 săptămâni de sesiune? Azi ai doar 2 examene. Ai în casa 4 copii de crescut? Azi trebuie doar să îi îngrijești, să-i iubești și să-i crești. Ai o boală grea în trupul tău? Trebuie să o rabzi doar astăzi. Doar astăzi. Și oricât de grea ar fi ziua care îți stă în față, dacă înainte de toate, vei căuta mai întâi, , Împărăția lui Dumnezeu, lucrurile pentru care te îngrijorezi ți se vor da pe deasupra. A căuta Împărăția lui Dumnezeu înseamnă să așezi toate lucrurile sub domnia lui Dumnezeu. Să împărățească El peste tot ceea ce va urma în ziua aceea să se întâmple și mai ales să domnească El peste inima ta. Asta trebuie să fie prima și singura noastră preocupare pe zi. Isus a zis să ne preocupăm doar pentru ziua care ne stă în față. Pentru cea de mâine să nu ne îngrijorăm, pentru că îi va veni și ei rândul. Doar astăzi trebuie să fim mulțumitori, doar astăzi trebuie să răbdăm ispitele, doar astăzi trebuie să îndurăm suferința, doar astăzi trebuie să ne sfințim. Doar astăzi. Mâine, o vom lua de la capăt și va fi din nou, „doar astăzi”. Dar fii încredințată că Dumnezeu îți va dărui în fiecare zi ceea ce ai nevoie pentru viață și ia zilele pe rând Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele necesare pentru viață și evlavie, prin cunoașterea Celui Ce ne-a chemat prin gloria și măreția Lui. ” (2 Petru 1:3 NTR). Fii doar atentă câtă vreme se zice astăzi să nu-ți lași inima să se împietrească și să cauți Împărăția Lui. Zi după zi, după zi, până când zilele se vor sfârși și vom intra în odihna Lui. Ce minunat va fi…

Mă rog ca gândurile acestea să te încurajeze să te ridici și să mai mergi o zi!

Laura Frim

Biserica „Harvest”, Târgu Mureș