„Domnul mi se arată de departe: «Te iubesc cu o iubire veșnică; de aceea îți păstrez bunătatea Mea.»” (Ieremia 31:3)
Cea mai mare dorință a noastră, a femeilor, este aceasta de a ști că suntem iubite, văzute și cunoscute de Cel care ne-a dat formă în pântecele mamei noastre, de Cel care ne știe pe nume, Cel care ne-a creat. Dar oare ne-am întrebat care este cea mai mare dorință a Lui?
Cea mai mare dorință a inimii Lui este ca noi să Îl căutăm, să ne retragem în liniște și să ne închinăm Lui. Acolo, în intimitate, El ne cunoaște și nu ne putem ascunde de El. Suntem văzute, cunoscute în profunzime și iubite de Cel care ne-a dat viață.
Și totuși, ne simțim iubite și protejate când trecem prin felurite încercări din viața noastră sau anumite provocări? Trebuie să recunosc că au fost momente când eram în derivă și chiar pot să spun că nu am mai simțit ca altădată protecția aceluia pe care îl iubesc.
Când ne gândim la văile din viața noastră, sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le avem în vedere. Fie că ne place sau nu, necazurile vor veni, dar Dumnezeu este acolo cu noi la fiecare pas. Ce încurajare! „Când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; și prin râuri, nu te vor îneca. Când vei merge prin foc, nu te vei arde, și flacăra nu te va aprinde.” (Isaia 43:2)
O vale din viața mea a fost în timpul pandemiei, când s-a născut primul nostru nepoțel, o ce mare bucurie, chiar în noaptea de Înviere! Dar bucuria a fost scurtă pentru că au intervenit complicațiile și a trebuit să treacă prin două operații, iar în această perioadă foarte grea, cu multe întrebări fără răspuns, lacrimi, suferință și totuși cu încrederea că Dumnezeu este în control, că va lucra și își va desăvârși lucrarea cum s-a și întâmplat, slavă Lui, în tumultul acestor evenimente, a nopților nedormite, mi-am pierdut și al doilea părinte, pe mama mea.
Nicoleta Kocsis
Biserica Maranatha, Luduș
Și atunci am mai învățat un lucru, și anume că văile sunt nepărtinitoare. Toată lumea trece prin ele într-un mod sau altul. Ceea ce mă mângâie este numai certitudinea că vom trăi cândva cu Dumnezeu și că la El vom fi din nou împreună cu cei iubiți. Mama a trăit cu această certitudine. Moartea ei nu este sfârșitul ci un început. Dumnezeu promite în eternitate o viață fără dureri, fără tristețe și fără suferință. Bucurie eternă.
Pentru noi cei rămași, aceasta este un motiv de recunoștință, în ciuda tristeții. Recunoscători pentru anii în care părinții mei au fost cu noi. Slujind în biserica din care fac parte nu a fost ușor să mă închin Lui în acele momente, dar au fost extrem de folositoare.
Și nu în ultimul rând, văile sunt necesare, trecem prin ele cu un motiv. David spune în Psalmul 23: „Chiar dacă ar fi să trec prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine.” El nu a fost prins în vale, el trece prin ea.
Să nu rămânem blocate în vale, nu trebuie să ne temem, Mântuitorul nostru ne va întări și ne va proteja. O cântare m-a întărit în acele momente în vale, care mi-a rămas în minte și inimă, în care mă regăsesc în fiecare vers, mă închin cu ea, meditez la ea, îmi aduc aminte de promisiunea Domnului că nu mă va lăsa niciodată și cu niciun chip nu mă va părăsi, chiar dacă mă simțeam singură, cu toate că familia mea era lângă mine, nepoțelul meu Zian mergea spre bine, Dumnezeu a intervenit cu mila Sa, vreau să o împărtășesc cu voi, femei iubite și prețuite, cunoscute de Cel care ne-a creat și ne știe pe nume!
Am întâlnit o dragoste
Mai înaltă decât cerul,
Mai adâncă decât marea.
Am întâlnit o dragoste
Mai bună decât viața,
Mai tare decât moartea.
Cu tot ce am mă dăruiesc,
Cu tot ce sunt eu te iubesc,
Isus…
Ești viața mea, mă dăruiesc,
Cu tot ce sunt, eu te iubesc,
Isus, Isus!
Ai promis nu mă vei lăsa;
Ești cu mine zi și noapte;
Mă chemi tot mai aproape.
Unde aș putea să m-ascund?
Mă găsești cu o privire,
Mă cunoști în profunzime,
Isus…
Nicoleta Kocsis, Biserica „Maranatha”, Luduș
