„Semănați potrivit cu neprihănirea, și veți secera potrivit cu îndurarea. Desțeleniți-vă un ogor nou! Este vremea să căutați pe Domnul, ca să vină și să vă plouă mântuire.” (Osea 10:12)
Primăvara semănăm semințe în grădini și ne plac răsadurile; ne aduce bucurie când vedem cum crește o plantă semănată, udată și îngrijită de mâna noastră. Oferim cu drag și chiar cu mândrie roade crescute în grădina noastră, mai ales dacă sunt și bio, fără chimicale și alți poluanți care afectează sănătatea. Sunt la modă vizitele în lanuri de lavandă, de exemplu, dar pentru existența lor cineva s-a obosit să pregătească terenul, să semene și să ude.
În copilăria mea, bunica avea o grădină pe care trebuia să o lucreze, aproape voluntar, fiind la țară și fiind, în acele vremuri, „capurile socialiste”. Bunica ne ducea cu ea la sapă sau la „căpălit”, cum spunem noi în Ardeal, și să știți că era o mare rușine să fie văzută grădina cuiva neîngrijită și învăluită în buruieni. Pe vremea aceea, femeile spuneau: „Uite, dragă, grădina aceasta a Mariei sau a Anei, cum înfloresc buruienile în ea.”
Grădinile arătau gradul de hărnicie al femeilor din sat; așa era considerat atunci, iar grădina era cartea de vizită a femeii. Femeile erau judecate după cum semănau, prășeau și după cum își asumau aceste responsabilități. Agricultura era o muncă foarte grea, care se făcea afară, pe ploaie sau pe arșiță, și trebuia făcută la timp, cu pricepere și responsabilitate. Nouă, celor care găsim tot ce ne dorim la piață sau la supermarket, ne este greu de imaginat cât de muncite sunt mâinile celor care lucrează în grădini.
M-am tot gândit și am făcut o paralelă între grădinile fizice și sufletele noastre, plecând de la acest verset: „Semănați potrivit cu neprihănirea, și veți secera potrivit cu îndurarea. Desțeleniți-vă un ogor nou! Este vremea să căutați pe Domnul, ca să vină și să vă plouă mântuire.” (Osea 10:12)
Rodica Baciu
Dacă azi găsim la piață tot ce dorim să consumăm, din punct de vedere al sufletului nu este la fel. Noi suntem puse în fața responsabilității de a semăna și îngriji inimile noastre și ale celor din jur, mai ales suntem responsabile de sufletele celor din familiile noastre.
Să avem însă grijă și de „ogorul” inimilor noastre; noi suntem „țărână”, iar acest teren este semănat cu culturi de calitate care aduc productivitate (roade) și / sau frunziș (flori și plante ornamentale). Dacă este lăsat nelucrat, el va fi invadat de buruieni, scaieți și mărăcini.
Adesea vedem terenuri impracticabile; nu poți să pătrunzi în ele din cauza uriașelor plante sălbatice care au crescut din neglijența nimănui, dar adesea vedem stări sufletești cum ar fi depresia, bolile spirituale, complexele de inferioritate, relațiile distruse, și parcă nimeni nu mai poate pătrunde în acele inimi.
Mesajul este clar: semănați conform cu neprihănirea! Desțeleniți-vă un ogor nou!
Ce semănăm?
Alegerea ne aparține. Dacă semințele sunt minuscule și pot trece neobservate, ceea ce crește în urma semănării va confirma dacă au fost semințe bune sau rele, iar dacă nu vom semăna nimic, va ieși o cultură de buruieni nefolositoare.
„Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. Cel ce seamănă în trupul său, din trupul său va secera stricăciune, iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică” (Galateni 6:7-8)
„Căci nu este nici un pom bun care să facă fructe rele şi nici un pom rău care să facă fructe bune, pentru că orice pom se cunoaşte după fructele sale: doar nu se culeg smochine din spini şi nici struguri din mărăcini. Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbeşte din prisosul inimii.” (Luca 6:43-45)
Iată câteva semințe ale neprihănirii pe care, dacă le vom semăna bine, bine va fi de noi: iertarea, iubirea necondiționată, respectul, binefacerea, cuvintele de încurajare, rugăciunile, faptele bune.
Iertarea se potrivește a fi semănată de mai multe ori pe zi, deoarece sunt nenumărate ocazii când cineva ne greșește sau ni se pare nouă că a greșit.
Desțelenirea ogorului presupune să scoatem afară tot ce este vechi, învechit, nefolositor. Dumnezeu are în vedere o nouă mentalitate, un alt fel de gândire pe care să o urmăm și astfel cuvintele și faptele noastre vor fi diferite.
Inima noastră este un ogor de care trebuie să ne îngrijim zilnic și, acolo, trebuie să sădim semințe de calitate. Cea mai importantă sămânță este Cuvântul lui Dumnezeu: să-l citim, să-l memorăm, să-l trăim. Gândurile negative sunt ca niște semințe de buruieni care se dezvoltă singure, udate de toate influențele lumii contemporane, lipsită de dragoste și credință în Dumnezeu, dar „gândul care era în Hristos” (Filipeni 2:5-7) este singura sămânță care poate să crească rodul fericirii și care să ne mențină mintea sănătoasă.
Avem și alte grădini de semănat și de udat: sunt inimile de lângă noi – soții noștri, copiii noștri, părinții noștri, nepoții, vecinii, prietenii, colegele și colegii de la locul de muncă. Dacă vom lăsa semințele păcatului să crească – bârfă, gelozie, conflicte, concurență, minciună etc. – vom secera relații distruse și multe falimente emoționale; dar avem semințele Harului pe care le putem semăna – povești din Cuvântul lui Dumnezeu, apreciere, respect, empatie, binefacere, încredere – și astfel vom secera relații puternice, sănătoase și vom trăi în armonie.
Și, pentru toate acestea, nu trebuie să ne luăm noi meritul, deoarece noi ne facem doar datoria; însă Dumnezeu ne dă puterea să ne schimbăm și Dumnezeu îi schimbă și pe cei de lângă noi.
„Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească, așa că nici cel ce sădește, nici cel ce udă nu sunt nimic, ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădește și cel ce udă sunt tot una, și fiecare își va lua răsplata după osteneala lui.” (1Corinteni 3:5-9)
Deci avem o veste bună: e primavară și e sezonul potrivit să desțelenim ogorul inimii noastre și să ne apucăm de semănat!
