Mama îmi povestește adesea că, încă de când eram bebeluș, singurul mod prin care mă putea liniști atunci când plângeam era să îmi pună Simfonia nr. 1 pentru vioară de Beethoven. Muzica a fost prima mea limbă, iar de atunci și până azi a rămas locul în care sufletul meu se simte acasă. Am crescut cântând împreună cu familia în patru voci, iar pasiunea pentru muzică s-a așezat firesc în inima mea, ca o chemare pe care Dumnezeu a pus-o acolo de mică.
Deși nu am studii muzicale, am învățat să-mi cresc talentul pas cu pas, în grupurile în care am cântat de-a lungul anilor. Primul a fost Peregrin, unde la 14 ani eram altistă, experimentând pentru prima dată emoția concertelor și a înregistrărilor în studio. Apoi, împreună cu sora și verișoarele mele, am creat grupul Estelle, unde scriam aranjamente vocale „după ureche”, fără să știu că acele exerciții aveau să devină o temelie pentru ceea ce urma să fac. În facultate am avut bucuria de a fi printre fondatorii grupului Voces, unde am cunoscut femei talentate, prietene și artiste cu care, mai târziu, am format grupul feminin Noblesse, alături de care am cântat în multe țări. Au fost cei mai frumoși ani.
Ramona Dărvășan
Toate acestea însă erau doar activități de suflet. În mintea mea nu exista posibilitatea ca muzica să devină o carieră. Așa că am urmat drumul „logic”: am studiat ingineria, apoi am trecut prin marketing, contabilitate, management, apicultură, comerț, imobiliare. Simțeam că mă străduiam să trăiesc o viață decentă, stabilă, corectă… dar nu viața mea.
Așa au trecut ani în care mă căutam într-una. Ani în care îmi era frică să mă întreb direct: „Care este misiunea mea? Ce vrea Dumnezeu să fac cu viața mea?”
Când sufletul plânge, Dumnezeu vorbește
În 2013 am descoperit hairstylingul și apoi machiajul – meserii în care m-am regăsit mult mai mult decât în tot ce încercasem până atunci. Le-am învățat rapid, cu pasiune, ca pe un limbaj artistic nou. Dar nici acestea nu îmi ofereau împlinirea completă. Ori de câte ori aveam timp liber, mă refugiam în muzică. Simțeam că acolo mă întâlnesc cu mine, cu adevărul meu, cu Dumnezeu.
În 2017, la A7TV, am primit șansa ca pasiunile mele – muzica, comunicarea, creativitatea – să devină și profesia mea. Mai mult, am primit provocarea la care nu am visat niciodată: aceea de a fi realizator TV. Am realizat emisiunea „E CU CÂNTEC” și „CE BINE CĂ EȘTI!”, unde vorbim despre echilibrul în viața de familie și experiențe cu Dumnezeu.
La începutul acestui an am avut o perioadă de criză existențială profundă. În fața lumii trebuia să arăt că sunt femeia fericită, puternică, zâmbitoare. Dar în interiorul meu era un strigăt surd: „Nu trăiesc la potențialul pe care mi l-a dat Dumnezeu!”
În acea vreme am început să scriu un cântec. Am pus în el tot ce nu puteam spune cu voce tare. Și, în timp ce scriam, Dumnezeu mi S-a revelat din nou. Am simțit vindecare. Am simțit că El mă vede, mă cunoaște și mă cheamă. Acolo, în intimitatea acelui proces creativ, am înțeles că sensul meu este legat de El și de muzică. Misiunea mea încă nu era completă.
În aprilie 2025, în urma acestui „strigăt al sufletului”, am lansat podcastul „E CÂNTECUL TĂU”, un concept creștin cu muzică live, născut din dorința de a sluji prin talentul meu și de a aduce lumina poveștilor de viață ale artiștilor creștini. Aceasta a fost confirmarea că Dumnezeu construise în mine, vreme de ani, un drum pe care nu îl înțelegeam atunci, dar pe care îl văd limpede acum.
Mai mult de atât, am creat Atelierul Artiștilor Creștini, pentru că îmi doresc să ajut și alți oameni care vor să se pună la dispoziția lui Dumnezeu prin muzică să învețe cum să facă acest lucru, pas cu pas.
Tu ce faci cu talentele tale? Cu chemarea ta?
Prea multe femei trăiesc doar pentru a bifa responsabilități: soție, mamă, angajată, gospodină. Toate sunt minunate, sfinte chiar. Dar în spatele tuturor acestor roluri există o inimă. Și acea inimă are o misiune personală.
Frica, comparația, invidia, judecata… toate acestea ne răpesc curajul de a ne urma chemarea. Stai uneori cu vise amânate ani de zile, doar pentru că îți este teamă de ce vor spune ceilalți.
Dacă ai afla că mai ai doar 30 de zile de trăit… ți-ar mai păsa de părerea lor?
Sau ai începe, chiar azi, să faci ceea ce ai visat mereu?
Dacă ai trăi fiecare zi ca pe o ultimă șansă, ai realiza că nu poți amâna la nesfârșit destinul pentru care ai fost creată.
Trăiește cu sens. Trăiește liber.
În ultimii ani port conversații cu multe femei care simt un „foc interior”, dar nu știau de unde să înceapă. Le aud spunând:
„N-am timp.”
„Nu sunt suficient de bună.”
„Ce o să zică oamenii?”
„Mai târziu… poate la anul.”
Dar viața nu promite „mai târziu”.
De aceea, astăzi te întreb:
Ce schimbări sunt necesare ca să pășești în misiunea ta?
Ce ai de oprit, ce ai de început, ce ai de lăsat în urmă?
Cum poți fi utilă în comunitatea ta, în familia ta, pentru alte femei?
Chemarea ta nu este doar pentru tine. Ea dă sens și altora.
Când trăiești în destinul pus de Dumnezeu, prinzi aripi. Te ridici. Devii liberă. Și, fără să îți dai seama, îi inspiri și pe ceilalți să facă la fel.
Acum, la final de an, când lumea își face bilanțul, eu te încurajez să nu îți numeri doar realizările sau pierderile… ci să îți întrebi inima:
„Trăiesc ceea ce m-a chemat Dumnezeu să trăiesc?”
Dacă răspunsul este „încă nu”… atunci începe astăzi.
Și dacă vocea ta interioară șoptește ceva, nu o mai amâna. Dumnezeu nu te-a creat să supraviețuiești, ci să trăiești cu adevărat. Să luminezi. Să fii un dar.
Eu încă învăț asta, în fiecare zi. Dar știu sigur că, atunci când îți urmezi chemarea, cerul se deschide și viața capătă sens – iar tu devii femeia pe care Dumnezeu a creat-o.
