Tirgu Mures, Romania

Tăcerea durerii si durerea tăcerii

Avem noi oare parte de tăceri dureroase pentru a putea auzi mai clar susurul blând al Vieții?

Doamne, fă-mă să Te văd ca Stâncă, chiar dacă îmi zgudui lumea…

În 2022 eu și soțul meu am aflat că vom avea un copilaș. Am primit vestea cu multă emoție și bucurie. Am auzit de câteva ori sunetul nostru preferat: inimioara primului nostru bebeluș. Am înregistrat sunetul. Am făcut poze la ecografii. Ne-am anunțat cu bucurie familia… Îmi doream atât de mult să visez la nouă luni fericite, deși ceva din mine îmi punea puternic mereu și mereu frâne. Când mă întorceam acasă după controlul medical, mă rugam cu rugăciuni fierbinți. Simțeam atunci că Dumnezeu în fiecare rugăciune îmi șoptea: ,,Pregătește-te și acceptă voia Mea”. Strigam și plângeam cu multă durere înaintea cerului și spuneam să nu fie îngăduită peste mine o vale adâncă pentru că nu voi mai putea să mă ridic.

După câteva zile și săptămâni, fără nici un simptom, într-o noapte, am spus în lacrimi celor din jurul meu că pur și simplu, simt că bebelușul nu mai este bine, iar ceea ce simt pare foarte real. Îmi doream atât de mult ca sentimentele mele să fie doar o simplă îngrijorare… Totuși, în a doua zi, am decis să merg la un nou consult pentru a mă asigura că totul decurge normal.

Tăcere… am numit acea zi: ziua frângerii mele. Când vezi privirea medicului ațintită în pământ, când auzi cea mai dureroasă afirmație: „inima bebelușului tău nu mai bate”, te simțí zdrobită fără să mai ai puterea să șoptești vreun cuvânt. Diagnosticul meu era: sarcină oprită din evoluție. M-am alăturat astfel procentului global de femei care pierd o sarcină… eram și eu acum, 1 din 4.  Cadru medical fiind, mi-ar fi plăcut să rămân să cunosc termenul doar pur teoretic, din cărți, dar nu și practic, în mine. Acum știam… toate strigătele mele nu erau doar simple frământări, ci vocea Duhului mă pregătea pas cu pas pentru această vale grea.

O, moarte! Durerea unei femei ce află că din viață, moartea ajunge să se găsească înăuntrul ei… nu poate fi înțeleasă pe deplin de oameni, ci doar de Făuritorul vieții. Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, țesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului ochii Tăi mă vedeau (Psalmul 139: 15, 16)

Astfel am pierdut atunci, într-o clipită, un vis… am pierdut un zâmbet ce putea fi, un glas de copil, un viitor. Mai mult decat o sarcină oprită în evoluție, era inima mea de mamă care trebuia să își vină în fire, să se reseteze brusc. Au urmat apoi zile cu dureri fizice puternice, săptămâni la rând în care mă trezeam plângând din somn. Nu îmi găseam întotdeauna cuvintele în rugăciune, dar știam atât eu, cât și soțul meu că „nici moartea, nici viața, nici cele prezente, nici cele viitoare nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu ” (Romani 8: 38-39). L-am cunoscut amândoi pe Hristos încă de tineri. L-am văzut în atât de multe momente de bucurie… știam acum, undeva în adâncul inimii noastre, că El ne va rămâne alături și în durere. „Isus al meu, prieten bun, din zorii tinereții…

Am trecut și printr-o perioadă grea de așteptare. Ne doream un nou copilaș, dar recuperarea fizică dura parcă mai mult decât mi-am imaginat eu…Trebuia să îmi cunosc Dumnezeul acum, dintr-o nouă situație… cea a Înțelegătorului durerii și a inimii frânte… cea a credinței „fără vedere”… cea a Păstorului Cel Bun, Dumnezeul văii și nu doar al muntelui.

Știm acum că deșertul nu ne era dat să ne pierdem, ci ne era dat să vedem mai îndeaproape inima lui Dumnezeu… În zdrobire, mirosul de cer poate primi forme noi și sunetul inimii de Tată poate să se audă altfel. Dumnezeu îmi oferea acest timp pentru a vindeca fiecare părticică a durerii mele, în săptămâni și luni unde prezența cerului și vocea Lui aveau să fie speciale. Deși nu știam deloc ce urmează pentru familia noastră și aveam multe îngrijorări cu privire la viitorul nostru, El ne-a vorbit că va face, la timpul potrivit, totul desăvârșit. Am învățat, pas cu pas, în tot acest timp să ne supunem voii Lui într-o așteptare complicată…

Anul acesta, exact în aceeași zi calendaristică, Dumnezeu ne surpinde să aflăm că așteptăm din nou un copilaș, care are data probabilă a nașterii identică cu primul bebeluș, într-un an diferit. Astfel Dumnezeu oglindește orice formă de matematică pe care ne-am întipărit-o în minte și ne dovedește implicarea Sa în cele mai mici detalii, fiind suveran și cunoscător a tuturor zilelor.

Așadar, noi vom avea doi copilași pe care îi vom celebra în luna septembrie ‒ unul pe care îl așteptăm să vină în curând în brațele noastre și unul care este deja în brațele Tatălui. Eu și soțul meu, vom fi mereu de acum, un altfel de părinți: părinți de înger și părinți de băiețel, dar mulțumitori și entuziasmați pentru fiecare mișcare și bătaie de inimă dăruite. Suntem dependenți de har… copleșiți de un Dumnezeu credincios chiar și prin văi adânci, bucuroși și mulțumitori pentru ceea ce ne stă înainte.

Sarcina după o pierdere, spun eu, poate fi uneori un roller-coaster cu sentimente contradictorii, oximoronice. Deși frica morții, mai apare uneori la ușa inimii mele, exersez, din nou și din nou, dependența continuă de Hristos… Având experiența unei sarcini pierdute, acum  în noua sarcină, pot vedea, cu ochi largi, miracolul vieții care se desfășoară atât de perfect, într-o armonie atât de minunată în afara controlului meu.

O, moarte! „Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte?”…„Moartea a fost înghițită de biruință” (1 Corinteni 15: 55), de Hristos… Știu că multe familii trec sau au trecut prin pierderea unei sarcini. O durere înțeleasă atât de puțin de oameni și despre care se spun atât de puține lucruri!… totuși, orice copilaș născut sau nenăscut va rămâne permanent amprentat în inimile noastre, a părinților de îngeri pentru că „dragostea nu va pieri niciodată” (1 Corinteni 13:8)

ACASĂ ne va fi doar cerul…dar să nu uit, respectiv să nu uităm:

El nu frânge, fără ca să mângâie.

Nu îngăduie, fără ca să găsească o cale.

Nu promite, fără să se țină de promisiune.

Biruința este întotdeauna la El, la Făuritorul vieții, la Hristos.

 

Cu prețuire,

Nicola-Mariena Mureșan,

mereu de acum, mamă de înger și de un băiețel

Related Posts